Ziua Crucii

                 Ziua Crucii (14 septembrie) este data ce vesteşte sfârşitul verii şi începutul toamnei.De Ziua Crucii se strâng ultimele plante de leac (boz, micşunele, mătrăgună, năvalnic) ce se duc,împreună cu buchetele de flori şi busuioc, la biserică, pentru a fi puse în jurul crucii şi a fi sfinţite. Ele se păstrează în casă, la icoane, fiind folosite în vindecarea unor boli sau la farmecele de dragoste (năvalnicul).Tot in aceasta zi se culeg nucile din copac.(se bat nucile in termeni populari).Este una dintre cele mai mari sărbători ale creştinilor şi, în orice zi ar cădea, este praznic şi post. Sărbătoarea Înălţării Sfintei Cruci a fost instituită în urma a două mari evenimente: aflarea Crucii pe care a fost răstignit Hristos şi înălţarea ei solemnă în văzul poporului de către episcopul Macarie al Ierusalimului, la 14 septembrie 335, şi aducerea Crucii de la perşi în anul 629, în timpul împăratului bizantin Heraclius.

Acesta a depus-o cu mare cinste în Biserica Sfîntului Mormînt din Ierusalim, după ce patriarhul Zaharia a înălţat-o în văzul credincioşilor, la 14 septembrie 630. Biserica a rînduit sărbătoarea Înălţării Sfintei Cruci a Domnului Iisus Hristos la 14 septembrie, în amintirea zilei cînd a fost redescoperită, pe Golgota, de către Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena. Aceştia au găsit nişte cruci şi, neştiind care este Crucea Domnului, au atins, la îndemnul îngerului, crucile de trupul unei femei moarte. Atunci cînd a fost atinsă cu Sfînta Cruce, femeia a înviat. Crucea a fost înălţată pentru a fi văzută de mulţime şi, de atunci, acest praznic a fost trecut între sărbători. Astăzi, fragmente din lemnul sfînt se află la Biserica Sfîntului Mormînt din Ierusalim, la Roma, Constantinopol, Veria şi Muntele Athos. Cea mai mare bucată este la Mănăstirea Xiropotamou, din Sf. Munte Athos. Dar chiar dacă astăzi ne-au rămas doar fragmente ale Sfintei Cruci, simbolul crucii este neştirbit. Făcîndu-ne cruce, evocăm patima mîntuitoare pentru lume a lui Iisus.