Buhaiul care insotea pe vremuri cetele de uratori este un "instrument primitiv romanesc, a carui origine se pierde in intunericul veacurilor, frecvent intalnit in Moldova, care imita boul cand rage".In revista de folclor "Tudor Pamfile" descoperim o descriere mai veche a buhaiului, datand de la inceputul sec.XX.Autorul ei, D.Stefanescu, consemna ca "Buhaiul se facea dintr-o putina mica; la gura se intindea o piele de oaie bine uscata, curatita de lana si se prindea cu cercul, iar la mijloc avea o mica gaurica prin care era introdusa o suvita din par de coada de cal.Unul din baieti tinea putina iar altul , cu mainile ude, tragea prin palme, suvita de par, imitand mugetul taurului pe timpul uraturii cu plugul la fereastra".Uneori cetele de uratori cautau sa amuteasca una alteia mugetul buhaiului, dand cu grasime suvita de par de cal.Numai spalarea cu bors de putina a suvitei de par ii reda sunetul specific ,motiv pt care buhaiul era pazit cu strasnicie la intalnirea cu alti uratori.
Atestat la toti romanii din sud-estul Europei, de la care l-au preluat si popoarele vecine, Buhaiul era aproape nelipsit din recuzita cetelor de uratori de Anul Nou. Zgomotul infricosator produs de acesta imita ragetul taurului, straveche divinitate agrara, alungand simbolic spiritele malefice si purificand spatiul la inceput de an.
