Jocul căiuţilor

La Zamostea, ca şi la Zvoriştea sau la Vârfu Câmpului, jocul căiuţilor reprezintă cel mai îndrăgit dans din alaiul tradiţional. Jocul este condus de către un dresor numit comis, care dirijează dansul prin pocnituri de bici. Strigăturile şi fondul muzical, alămurile şi bătăile de tobe completează frumuseţea spectacolului. Vorbe frumoase, de prosperitate şi belşug, au rostit cetele din Şcheia, Bosanci, Moara.

Urătorii, îmbrăcaţi în străvechi costume populare, păstrate cu sfinţenie în lăzile de zestre ale
gospodinelor, şi colindele vechi i-au impresionat pe miile de spectatori, care s-au oprit pentru a admira explozia de culoare şi muzică din centrul Sucevei. Anul acest a impresionat şi grupul de căiuţi venit de la Botoşani, care aveau costume în culori foarte vesele, predominând albul, albastrul, dar şi cununile de flori multicolore.

Recuzita

Fiecare mascat a folosit pentru confecţionarea personajului pe care a vrut să-l prezinte în alai piele de oaie, boabe de fasole, cânepă, cârpe, pălării, lemn. După ce a ales o bucată de blană de oaie, a decupat loc pentru ochi şi nas, care la rândul lui este făcut din cârpe şi învelit într-un material, de obicei roşu, „că de atâta ger nasul s-a înroşit”, a tăiat şi semnul pentru gură. De obicei, ca masca să fie mai haioasă, gura se lasă „căscată”, printre „buze” zărindu-se doi, trei dinţi din fasole. Limba, depinde de ce vrea personajul să arate, poate să fie lungă, tot roşie, făcută din cârpe şi apoi aplicată pe blană, atârnând, sau poate să fie abia vizibilă. „Capra” se face dintr-o bucată de lemn cioplit, cu maxilarul inferior mobil, pentru a „clămpăni”, acoperită cu blană, iar coarnele ce îl împodobesc pot fi ale unui animal adevărat (capră, cerb) sau din lemn. Între coarne se pun mărgele şi basmale, panglici şi ciucuri coloraţi, oglinzi, beteală, flori artificiale şi naturale.